Cine suntem

Totul a început cu o poveste personală – Pentru că fiecare poveste merită să fie celebrată fără griji.
Sunt Cristina. Am peste 20 de ani de experiență în ospitalitate — de la ospătăriță și barman, până la manager de locație — la care se adaugă anii petrecuți în publicitate, advertising și design interior.

Toată această experiență cumulată m-a ajutat să-mi formez un ochi critic, atent și bine antrenat pentru detalii. În timp, am învățat unde pot fi optimizați timpii, cum pot fi prevenite situațiile neplăcute înainte ca ele să apară și cât de mult poate fi redus stresul atunci când fiecare etapă este gândită clar și din timp.

Astfel, am ajuns să înțeleg că, atunci când vorbim despre un eveniment cu adevărat important, precum nunta, prezența unui om de bază — calm, organizat și profesionist — nu reprezintă un moft sau un lux, ci o nevoie reală, care face diferența între haos și armonie.
Astăzi, planific nunți cu emoție, structură și bun-gust, având mereu în minte liniștea mirilor mei. Îmi doresc ca ei să nu resimtă presiunea pregătirilor sau povara deciziilor, ci să se bucure pe deplin de acest parcurs și de ziua lor, exact așa cum merită.

Așa a luat naștere acest proiect
: dintr-o dorință sinceră de a oferi altor cupluri acea stare de calm, siguranță și bucurie pe care mi-aș fi dorit-o la momentul potrivit — și pe care fiecare poveste de iubire o merită.

Before The Wedding – consultanță, organizare și calm pentru cea mai speciala zi